Un mod de a trai...

A trai?... A incerca sa traiesti?... Sau a supravietui?

Cred ca mai degraba A INCERCA SA SUPRAVIETUIESTI. Mi se pare ca asta se aplica cel mai bine romanului de rand, rand din care fac si eu parte. O incercare de supravietuire, nu un mod de a trai, nu o incercare de a trai, nu o supravietuire. Luand-o in sens invers, pentru a supravietui, in conceptia mea, trebuie sa treci de un prag, o cumpana, un orice lucru amenintator, sa-i supravietuiesti, dupa ce, s-a intamplat acel lucru; ca sa incerci sa traiesti iti trebuie macar infimul salariu sau venit egal cu cheltuielile... dintr-un punct de vedere... iar ca sa traiesti trebuie sa ai un mod de a trai, un ansamblu al condiţiilor materiale şi spirituale specifice vieţii unei persoane, unui grup social, unei societăţi ( cum spune DEX-ul ) , care banuiesc eu ca sunt acceptate liber si sunt pe placul individului, fara al constrange in vreun fel sa renunte la ceva din modul lui de a trai, si care-i ofera posibilitatea de a-si duce traiul asa cum doreste.

Dar atunci cand acest ansamblu nu se potriveste cu ceea ce imi doresc ca individ, cand conditiile materiale sunt proaste, sau deloc, pentru ca banul, obiect mijlocitor fara de care nu poti face mai nimic in ziua de astazi, lipseste sau nu iti asigura o balanta echilibrata intre venit si cheltuieli, cand spiritualitatea este de foarte multa vreme lasata in urma sau deoparte fiindca, eu unu nu am timp sa stau sa ma gandesc daca exista un Dumnezeu, sau daca Acesta sta pe un norisor pufos servit de ingerasi, amuzandu-se copios urmarind filmul lui preferat, LUMEA, prefer sa raman considerat ateu, cum mai pot spune ca traiesc? Desi respir, clipesc, aud... nu pot spune ca traiesc; traim intr-o societate compusa din plusuri si minisuri, iar o eventuala relatie de echivalenta nu se poate intalni decat intre persoanele cu acelasi semn ( cu plus sau cu minus), fara a exista o zona in care din plusuri sa se taie iar minusurilor sa li se adauge.

Incerc sa supravietuiesc, incerc sa traiesc, incerc sa fac rost de bani... prea multe incercari pe care persoanele minus incearca sa le treaca, tinzand spre statutul de plus. Li se arunca... de fapt, ni se arunca de multe ori in fata expresii de genul: "Incercarea moarte n-are" sau "Munca innobileaza", "Munca este bratara de aur" si poate cea mai jalnica "Intinde-te cat iti e plapuma". Dar cati dintre cei care poarta un mare semn plus, s-au coborat sub linia echivalentei, sa isi mai lase din surplusul lor in "spatele" celor cu minus, cati dintre ei au incercat sa se intinda cat ii este plapuma unui om cu minus? Cum sa muncesti? Azi munca este considerata cea mai mare prostie, iar acea bratara de aur devine un adevarat lant cu bila de plumb pe care o cari dupa tine toata viata. Nu esti destept sa faci bani, munceste ca prostul, nu ai noroc de bani, trage ca vita; oricine incearca sa obtina salarii, sau subventii financiare pentru activitati similare privitului, auzitului, susotitului ( de multe ori egal cu barfitul si "sifonatul" ), preacurvitului in orice forma sau oricarei activitati care nu implica activitate fizica, sau mai bine spus orice forma de activitate care sa nu implice si alte parti ale creierului, mainile sau picioarele. Nu am nimic cu aceia care vorbind castiga bani, atunci cand vorbele lor valoreaza acei bani, nu am nimic cu nici unul din aceia care prin activitatile lor, de orice natura ( pentru a nu exemplifica de fiecare data ), castiga bani prin unul din simturile lor. Ii stimez si ii respect. Le port insa ranchiuna "prost-situatelor" de Dorobanti, indezirabililor cu bani care le platesc si pe care nimeni nu ar da un rahat de caine daca situatia lor financiara nu le-ar inchide ochii celor din jur, acelora care fac bani din naivitatea celor slabi ( si nu acelora care-i fraieresc pe prosti, pentru ca si eu ma numar printre ei ) infamilor care ne conduc si care ne dicteaza prin "filozofia" lor invechita cum sa traim cum sa punem la saltea, cum "sa ne intindem cat ne este plapuma" si cum " sa ne mai strangem cureaua".

Avem o viata, una singura, in care in loc sa traim, ne chinuim sa supravietuim. Mi se pare de multe ori ca nu am timp, ca nu mai exista timp si pentru mine, iar altii nu stiu cum sa si-l iroseasca, cum sa faca sa treaca ziua mai repede pentru ca s-au plictisit sau pentru ca le-a amortit gatul dormind pe unul din scaunele platite de contribuabili, tot persoane minus, proaste, care isi platesc darile pana la ultimul sfant, nu acei oameni "destepti" cu "balamale unse" pe unde trebuie care mai bine isi baga in buzunar decat sa-i dea statului ( adica tot lor ). Astfel ajungi un prost care munceste pe minimul pe economie, fara a putea sa ai nici macar un mic plus, sau macar un 0 ( zero ), si te imprumuti ca un dobitoc la banci, cu exact aceleasi conditii daca nu chiar mai rele , decat daca ai fi un "plus"; fara nici o sansa reala de a returna sumele.

Nascuti fara noroc, vom muri probabil fara noroc, intr-o incercare continua de a reusi, pentru moment din start esuata, sa supravietuim.

Pana pe data viitoare...te salut Cititorule...