Asa ma simt,
Crispat, ca atunci cand te opresti la marginea drumului pentru a-ti satisface nevoile fiziologice in lanul de porumb, si auzi voci, si sunete de sapa acompaniate de fosnetul foilor, toate indreptandu-se spre tine amenintator de rapid...
Te caci in munca lor. Aiurea, nu?!... si chiar in papusoi...
Poate asa ar trebuie sa se simta si altii, aflati in situatii similare ca intensitate a "simtamintelor". Si cand zic asta, fac referire la cei care o fac adesea, si nici macar nu isi acopera urmele. Se caca in munca altora, crispati si cu ochii cat cepele, avizi de a imputi un loc de munca, si asa imputit. Insa pentru ei vocile si zgomotele porumbului sunt mai departe decat ar trebui. Stau pe vine, defecalizand cu usurinta, fara nici o urma de constipatie...admirand furnicile ce le trec pe sub curul umezit de la fotoliul sufrageriilor lor pe roti, fara a face nici cea mai mica analogie ( de multe ori nu au cu ce ) intre statutul acestora si al lor, acela de Trantori.
Vizibil scarbit si cu ura "pe fata" fata de ei... le urez doar atat: sa le fie drumul presarat de cacati ca ai lor ( daca nu chiar ai lor ), si in acelasi timp de diferite ramuri sau radacini in care sa se impiedice pentru ca atunci cand vor porni in caderea oarba si vijelioasa, sa isi manjeasca fata in proprii lor rahati, si sa li se umple gura de savoarea propriilor fecale.
P.S. O scurta defulare vis-a-vis de niste cacanari de zi cu zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu