Emotie...de neinteles (atentie, greu de citit !)

Salut Geoni sunt, chiar daca ceea ce urmeaza sa citesti nu prea ma caracterizeaza...sa zicem ca este o fata ascunsa...fii mandru ca citesti ceea ce intr-o incercare de a ma face neinteles a rezultat

"Atunci,

O raza de soare, reflectandu-se pe un chip de ceara adormita sub mana unui creator blajin, creand impresia unui invelis satinat, dar viu, demn sa respire incet, calm, intr-o moarte ce ar putea parea reala, inconjurat de fluturi de lumina, pe care acelasi soare cald, si molcolm, i-a inzestrat cu licariri din matasea curcubeului, un astru mort, traind intr-un chip de ceara, o imagine a vietii, scaldata in crepusculul unei zile diafane, atunci cand un decor ingheata pentru un moment infinit, plimbandu-se printr-un suflet pierdut in regasirea unei inimi calde, crezand, sperand, traind aievea un colt de fericire marginit doar de apusul tainic, magic. 
 Un freamat, o miscare, atat de lipsita de viata, incat, ai avea impresia c-a fost doar o parere, un gand ce, doar pentru o clipa, a parut real, o pereche de aripi ce s-au miscat doar un gram de secunda, amortind din nou sub vapaia arzanda a celestei torte, un freamat. O mana de portelan, gravata de timpuria-i viata cu urme de miscare, de atingeri, candva plina de vinul imbatatator al sortii, un destin ce parea scurs dintr-un corp, asemeni firelor de nisip dintr-o clepsidra, sparta, intr-o cadere muta intr-un abis intunecat si ascuns, pierdut de divinitate pentru totdeauna, regasit ca o speranta, de catre-o raza ratacita in drumul ei spre sfarsit, purtata de atingerile enigmatice ale unui vant, ce-si regaseste curajul, si se rastoarna in rotocoale subite, spre praful clepsidrei, culegand bob cu bob si fir cu fir, argintul rasfirat, si-mprastiat de soarta, strangandu-l si redandu-i formele timpului infinit, purtandu-l in jocul lui nebun de-a copilul spre tarmul marginit de spuma alba si curata a unui ocean plin de sperante, presarandu-l ca pe un praf fermecat asupra ei, patandu-i virginitatea, in creatia lui, in jocul lui divin de creator, si sculptor, imbratisand-o intr-o convulsie surda, iubind-o, si parasind-o mut, renascuta asemeni unei mame ce-si poarta in pantec fiul, un nou destin fulgerator, o noua speranta finita, o nastere ascunsa pe un pat din aceeasi materie, sub un candelabru de lumanari, un freamat, o durere tacuta, creatie, un lut, moale, din cel mai fin nisip, si cea mai involburata spuma, lasat in urma de valul ce a ucis linistea tarmului, un strop de viata, luandu-si forma sub adierea fina a vantului noptii, ce-si modeleaza, odorul ramas singur, redandu-i, lin, o farama de timp, strangandu-l si modelandu-l intr-o forma umana, peste care zorii sangerii isi revarsa sulitele lase, arzandu-l, parasit din nou, intr-un univers necunoscut, suav si rece, un lut ce in lumina timpurie, intr-un strigat tacit, isi transforma matul ancestral in lucirea de portelan, arzand inca in feeria calaretului de aur orbitor si fierbinte, metamorfozandu-l in clestar, si oferindu-i luciul oceanului, virginitatea si puritatea spumei, rasuflul vantului de seara, adunate-ntr-un chip de ceara, intr-un freamat…o miscare, atat de lipsita de viata, incat fluturul cu aripi de curcubeu nici nu tresare, mangaindu-i corpul cu culorile sale, asezand lumina filtrata de podoabele sale in corpul timid de sub zare, stergand moartea tacita-n nascare cu rozul lui plin de culoare, asezandu-si albastrul lui tainic de mare in ochii ei vii, si tresare, caci fiinta nascuta sub soare, apare, sub forma unui inger pierdut in visare, privind maiastrul fluture, cum tainic zoreste spre mare, cerand maicutei divine vesminte, pure si fine pentru fecioara nascuta, intr-un freamat, amortita sub vapaia arzanda a celestului soare.
 Un chip de ceara in apus, isi recapata timpul pierdut, adunand in firele ce pielea-i coloreaza cu viata, o miscare, o unduire ascunsa de dantela ce pare rupta din mare, e o fecioara ce doarme pe malul de aur sub ultimele raze ale unui soare ce moare, aproape de marea ce-i mangaie gleznele cu ardoare, aproape de cerul sprijinit pe fuioarele sangerii dintr-o zare, mangaiata de vantul ce tresalta si se joaca cu firele-i moale de par si candoarea respiratiei sale, pe tarmul duios, ce o tine in palmele sale. 

 Faptura angelica parea adormita, pe patul ei fin, ce o imbratisa cu siraguri de perle aurii, lucind sub ultimele valvatai ale apusului, traind sub ploapele-i blande, o poveste, poate un trecut stins atunci cand marea a primit-o in bratele ei, si a culcat-o pe acest tarm, chipul ei frumos cu linii subtiri, cu arcade fine si buze pline si rosii, care acum cativa pasi de timp parea ucis, se colora, lasand licoarea vietii sa urce in obraji, crescand farmecul frumusetii ei. Corpul ei cu trasaturi clare, linistitoare, de fecioara, mentineau armonia decorului, facand ca ea, sa para in acest tablou, esentialul, lucrul fara de care nu ar fi existat povestea pictata de soarta. Umbra rasfirata pe nisip o completa, scotand in evidenta frumusetea ei, ce eclipsa si marea, si tarmul, si cerul si raiul langa care o asezase destinul. Era o floarea neatinsa de gradinarul vietii, nascuta din nectar si miere, si mangaiata de maiestria naturii, ce-a ingrijit-o, si-a alintat-o cu parfumul tuturor florilor din univers, cu delicatetea petalelor de trandafir, cu mangaierilele de matase ale pufului de papadie, si blandetea florilor de orhidee. Era sublima, si traia, respira, nu era doar un vis pastrat in adancul inimii unui indragostit, era aici, adormita, invesmantata intr-o dantela dintre cele mai fine, cu tors si un mijloc ca de clepsidra, cu brate toarse din fuioare de matase si maini albe, ca de lapte, cu degete subtiri ca niste izvoare abia rasarite din maruntaiele pamantului, pe care purta un inel subtire, de-argint impletit cu aur, cu un micut diamant, pastra in mana un sirag de argint, cu un medalion in forma de stea de mare, lucind cu sclipiri aurii, langa orizontul sub care ziua dispare. In seara ce-si revarsa intunericul, luna rasare s-a vada, sa-i mangaie coapsele, s-o aline, nelasand nici stelele sa suspine de dragul frumusetii ei, luceferii se lupta-n paradis sa o rapeasca, vrand fecioarei palate sa-i faureasca. Dar ea se misca, petrecandu-si bratul peste chipul ei fin, ferindu-si raurile de argintie culoare de pe fata, clipeste, incet, si-si flutura genele-i lungi in briza sarata, lasand doi ochi albastri sa renasca privind cu licariri spre raiul ce-n noapte se deschide in fata ei, tresalta intr-un fior de teama, nu stie unde se afla, nu stie de sine, si nici de-asta lume, oare cine este, al cui rod este, de unde ea vine, si cine anume … "

Daca ti-a placut da si altora sa citeasca...Poti chiar sa lasi si un comentariu ;)

Si "DA" eu Geoni, subsemnatul, declar pe proprie raspundere ca aceste randuri sunt creatie proprie...

Pana pe data viitoare te salut cititorule...