La pascut cu melcii...

Salut, Geoni sunt... orice asemanare cu fapte din viata reala este p (din c) ur intamplatoare.

Pantaloni cu clape, un tricou pe care vremea l-a "murdarit", o geaca cu gluga, pe talie, pantofi sport, par ciufulit, barba neingrijita... mereu obosit, de parca asa s-ar fi nascut... conduce o masina prea mica pentru cei 187 cm pe care se inalta, cu kent-ul lung in bot si ochii mici... mirosind a prost din cauza lipsei banilor, se uita cu un zambet slinos in coltul gurii, la "macho-menii" ce o ard aiurea pe strada.

Imbracati la 4 ace, invatati sa isi permita o masa la restaurant in fiecare zi, chiar daca nu au salarii... plimbandu-si burdihanele sau cururile ce le lipsesc din randurile lor de costume de prima mana in masini prea smechere, carora, fara carte, nu stiu sa le schimbe roata, o ard aiurea... nu au muncit niciodata fizic, erau prea firavi. Asteapta sa le pice banii din nimicurile cu care se ocupa, fie ca sunt manageri ai timpului pierdut cu discutii pe mess, agenti in agentii de furtisaguri care asteapta sa le sune telefoanele pentru ca, un ofertant sa se plieze pe cererea unui altuia; fie ca sunt sefi mari ce se plimba in plina criza economica prin lume, "meditand" la "ce greu le este fraierilor ce isi asteapta salariile!!!". Se invart in cercurile lor inalte fara a-si  da seama ca acele cercuri incep sa ia forma unui vartej descendent, ce le va aseza, ceva mai brutal, cururile pe pamant.

Sau poate nu...

Ei sunt la pascut cu melcii. Pentru ei timpul se dilata la cerere, banii se inmultesc singuri iar melcii pasc. Nu au nevoie de aproape nimic din ceea ce as visa eu, pentru moment, sa am. Asemeni mosneagului din banc m-am impacat cu ideea: "pana ma aplec eu, melcul... tzusti!". Cum sa ies eu la pascut cu melcii, cand alerg dupa ei fara macar a ma apropia?! 

Am sa ma iau sa-mi cultiv creierul mai bine, iar melcii am sa-i las pentru cand am sa mai cresc, si eu. Am sa ma uit dupa salcamii nebuni cu sufletul inflorit pe afara, ai lui Tudor Gheorghe, sa imi aduc aminte ca asa ar trebui sa fiu si eu... de fapt nu... ca asa TREBUIE sa fiu si eu, tanar nebun si cu sufletul inflorit. Poate astfel nu am sa ma mai trezesc cu un... de fapt acelasi, gust amar in gura in zilele in care trebuie sa merg sa vad cum pasc altii melcii, pe iarba creierului meu. Poate ca ar trebui sa le limitez accesul la resursele mele,  iarba e ieftina si se gaseste si pe alte creiere. Macar sa reusesc sa-i fac sa nu o mai pasca pe a mea.

Sunt tanar, sunt istet, sunt nebun... si pe deasupra sunt eu... si nu m-as da pe zece ca ei.

NU MAI MANCATI IARBA... 

Te salut cititorule...